Azi, am avut intentia de a scrie despre Romania si politica ei. Am luat tastatura in brate si, ca un pictor care incearca sa creioneze schita portretului pe care urmeaza a-l face, am inceput sa storc ceva idei. Dupa cateva minute de incercari esuate, am renuntat....la inceput ideile au inceput sa curga unele dupa altele si la un moment dat ....blank ....nu reuseam sa-mi dau seama ce se intampla, de ce nu pot sa incheg ceva realist si am realizat faptul ca nu traiesc aici si acum, ca tara mea de glorii si tara mea de dor nu exista, ca daca vreodata ceasul desteptator al viselor cu ochii deschisi va suna pentru mine, nu voi rezista incarcaturii emotionale, ca voi vedea ca si cei treziti din Matrix o lume cu totul diferita de cea pe care o vad in ochii mintii mele.
De cand ma stiu, am reusit sa adun in jurul meu oameni "ciudati", diferiti de majoritate. De ceva vreme incoace, ei au tot inceput sa se piarda si vad, ca in timp, au inceput sa fie tot mai putini aceia cu care pot comunica, cu care pot imparti idei la o cafea cu muuultaaa cofeina si nu asa cum ne invata la televizor ca este bine sa bem cafeaua fara cofeina; ca este bine sa luam cat mai multe vitamine si daca se poate din alea cele mai scumpe; ne invata cum sa ne spalam pe maini dupa fiecare activitate....Am crescut intr-un mediu plin de praf si pamant: la tara- adunam capsuni gustoase, chiar daca mai crantzaneau putin din cauza pamantului de pe ele; ciresele aveau un gust mai bun daca le ceream de la vreun prieten de joaca, iar el bagand mana in san scotea un manunchi plin de cozi, frunze si cateva cirese parguite; coltul de paine avea un gust divin, cand il mancam in fuga, in timp ce jucam ascunselea si ma ascundeam dupa Wc-ul din spatele caminului cultural.
De cand ma stiu, am reusit sa adun in jurul meu oameni "ciudati", diferiti de majoritate. De ceva vreme incoace, ei au tot inceput sa se piarda si vad, ca in timp, au inceput sa fie tot mai putini aceia cu care pot comunica, cu care pot imparti idei la o cafea cu muuultaaa cofeina si nu asa cum ne invata la televizor ca este bine sa bem cafeaua fara cofeina; ca este bine sa luam cat mai multe vitamine si daca se poate din alea cele mai scumpe; ne invata cum sa ne spalam pe maini dupa fiecare activitate....Am crescut intr-un mediu plin de praf si pamant: la tara- adunam capsuni gustoase, chiar daca mai crantzaneau putin din cauza pamantului de pe ele; ciresele aveau un gust mai bun daca le ceream de la vreun prieten de joaca, iar el bagand mana in san scotea un manunchi plin de cozi, frunze si cateva cirese parguite; coltul de paine avea un gust divin, cand il mancam in fuga, in timp ce jucam ascunselea si ma ascundeam dupa Wc-ul din spatele caminului cultural.
Eram fericita cand reuseam sa impart guma Tip-Tip, iar clasorul de timbre era messengerul nostru, prin intermediul lui si al oracolului puteam sa intalnesc baieti draguti care sa-mi ceara prietenia si sa fie mereu in echipa cu mine cand jucam Oina.......
Libertatea s-a transformat intr-un cliseu, in care nu reusim sa mai credem, iar timpul alocat internetului este tot mai mare, ascunzandu-ne identitatea in spatele unui profil frumos realizat.
Rar mi se intampla sa gasesc un profil a vreunui barbat care sa fie un match pentru mine, dar dupa cateva discutii imi dau seama ca nu a reusit sa ramana neatins de otrava societatii si a devenit un inadaptat social, cu handicapuri sentimentale.
Mi-am pus deseori intrebarea - ce cauta baietii din ziua de azi? si fara nici un fel jignire o spun ca am reusit sa imi dau seama ca, in ciuda a ceea ce spun ei, singurul lucru pe care il cauta este o femeie cu potential scazut de inteligenta si imaginatie. De ce? pentru ca viata a devenit atat de solicitanta din toate punctele de vedere incat ei, ca viitori capi ai familiei , nu vor sa isi mai bata capul cu fete care isi mai pun intrebari existentiale.
Eu, o fire de moda veche, am pierdut de multe ori tipi de care mi-a placut, in avantajul unora care se autoinvitau in casa si in viata lor, consolandu-ma cu gandul ca daca tipii astia sunt atat de lipsiti de personalitate si nu lupta pentru ceea ce vor este mai bine pentru mine asa si ca odata tot ar fi plecat cu una de genul celei de mai sus.
Revenind la descrierea titlului, da, cred ca iubirea a devenit o forma de ratiune, ca sentimentele sunt mult prea scumpe intr-o era a pietrelor Swarovski a posetelor Louis V. si a fetelor cu portret de umbra din toate punctele de vedere.
Optiuni? hmm, nu vad sa existe, nu mai avem nevoie de ele, totul se vinde la tarabele din piata - chiloti de unica folosinta, care atarna de carlige colorate pentru fete care vor sa prinda o seara de amor cu un personaj finantist, inceputuri de iluzii ambalate in inele galbene cu pietre stralucitoare, credinta intr-o tamaie cu folie rosie langa cd-uri cu manele si mici sangerii sfaraind pe gratare imense cu mese mari de plastic in jur, pline de sticle de bere, langa batranii care, luptandu-se cu o viata nedreapta si un sistem ciudat pentru ei, cara sacose mari de rafie, pline de patrunjel, marar si flori ofilite din propria gradina. Totul se vinde la preturi de sold ca se spune la tv ca tara e in criza...o criza care dureaza de la revolutie, dar de care nimeni nu s-a hotarat sa zica nimic, pentru ca americanii nu au zis nimic, pana acum.
Cand voi fi mare, voi fi.......! Nu mai exista aceasta expresie pe buzele copiilor pentru ca nu mai exista viitor in vocabularul lor si nici in realitate si cei care abia se nasc vor mai auzi de iubire doar din povestile cu zane si cand vor creste mamele lor le va insufla dorinta de a cere ceva la schimb pe orice vor da in viata, ca asa se zice si ca asa au prins si ele candva.
Am transformat Romania intr-un kitsch si oamenii din ea, papusi conduse prin ate de oameni cu "valoare" , imaginatie si visuri urate....
Romania, tara mea de dor, tara mea de vis, tu care legeni codrii, tu care ai adanc in suflet valori trecute de mult in nefiinta, care au varsat sange, pentru ca noi azi sa putem vinde papuci de guma turcesti, pastreaza ultima farama de patriotism ramasa in constiinta noastra de mult adormita si uneste-ne cumva, din nou, cu acel sentiment pe cale de disparitie, numit iubire.
Libertatea s-a transformat intr-un cliseu, in care nu reusim sa mai credem, iar timpul alocat internetului este tot mai mare, ascunzandu-ne identitatea in spatele unui profil frumos realizat.
Rar mi se intampla sa gasesc un profil a vreunui barbat care sa fie un match pentru mine, dar dupa cateva discutii imi dau seama ca nu a reusit sa ramana neatins de otrava societatii si a devenit un inadaptat social, cu handicapuri sentimentale.
Mi-am pus deseori intrebarea - ce cauta baietii din ziua de azi? si fara nici un fel jignire o spun ca am reusit sa imi dau seama ca, in ciuda a ceea ce spun ei, singurul lucru pe care il cauta este o femeie cu potential scazut de inteligenta si imaginatie. De ce? pentru ca viata a devenit atat de solicitanta din toate punctele de vedere incat ei, ca viitori capi ai familiei , nu vor sa isi mai bata capul cu fete care isi mai pun intrebari existentiale.
Eu, o fire de moda veche, am pierdut de multe ori tipi de care mi-a placut, in avantajul unora care se autoinvitau in casa si in viata lor, consolandu-ma cu gandul ca daca tipii astia sunt atat de lipsiti de personalitate si nu lupta pentru ceea ce vor este mai bine pentru mine asa si ca odata tot ar fi plecat cu una de genul celei de mai sus.
Revenind la descrierea titlului, da, cred ca iubirea a devenit o forma de ratiune, ca sentimentele sunt mult prea scumpe intr-o era a pietrelor Swarovski a posetelor Louis V. si a fetelor cu portret de umbra din toate punctele de vedere.
Optiuni? hmm, nu vad sa existe, nu mai avem nevoie de ele, totul se vinde la tarabele din piata - chiloti de unica folosinta, care atarna de carlige colorate pentru fete care vor sa prinda o seara de amor cu un personaj finantist, inceputuri de iluzii ambalate in inele galbene cu pietre stralucitoare, credinta intr-o tamaie cu folie rosie langa cd-uri cu manele si mici sangerii sfaraind pe gratare imense cu mese mari de plastic in jur, pline de sticle de bere, langa batranii care, luptandu-se cu o viata nedreapta si un sistem ciudat pentru ei, cara sacose mari de rafie, pline de patrunjel, marar si flori ofilite din propria gradina. Totul se vinde la preturi de sold ca se spune la tv ca tara e in criza...o criza care dureaza de la revolutie, dar de care nimeni nu s-a hotarat sa zica nimic, pentru ca americanii nu au zis nimic, pana acum.
Cand voi fi mare, voi fi.......! Nu mai exista aceasta expresie pe buzele copiilor pentru ca nu mai exista viitor in vocabularul lor si nici in realitate si cei care abia se nasc vor mai auzi de iubire doar din povestile cu zane si cand vor creste mamele lor le va insufla dorinta de a cere ceva la schimb pe orice vor da in viata, ca asa se zice si ca asa au prins si ele candva.
Am transformat Romania intr-un kitsch si oamenii din ea, papusi conduse prin ate de oameni cu "valoare" , imaginatie si visuri urate....
Romania, tara mea de dor, tara mea de vis, tu care legeni codrii, tu care ai adanc in suflet valori trecute de mult in nefiinta, care au varsat sange, pentru ca noi azi sa putem vinde papuci de guma turcesti, pastreaza ultima farama de patriotism ramasa in constiinta noastra de mult adormita si uneste-ne cumva, din nou, cu acel sentiment pe cale de disparitie, numit iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu